noiembrie 2008


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Reclame

Ai regrete? Poate cuvinte care urla in interiorul tau?… sau poate ego-ul tau inca doarme?… fa un tur pe conturul inimii si priveste exteriorul. Ce vezi?… simti adierea de gheata ce patrunde prin tine?… Mai crezi ceva?…

Polenul auriu e dus pe un voal incolor, greu si zgariat de amprentele mele.

Nu privi in urma… vei vedea o fiinta firava gata sa alerge kilometrii intregi pentru a parasi un loc straniu, incomod pentru ea… nu o saluta… nu merita si stie asta.

Poti sa nu-i vorbesti… te va auzi oricum in vis. O cauti si nu o gasesti?! Poate ca e tarziu… mult prea tarziu pentru voi. A plecat de ceva timp cu lacrimi in ochi si desculta… a luat-o pe directia orizontului transparent- nu o vei mai gasi.

Albastrul ce v-a unit, acum va desparte.

Te gandesti inca la ea? Uita tot ce v-a unit … te-a vrajit cu o potiune nedescifrata de nimeni, iar acum a consumat magia alba… Te vede aproape si totusi departe… tu nu o mai vezi deloc.

Some hearts are diamonds.

there__s_something_magic_about__by_jessedee1Prima ninsoare e imbalsamata de voci inghetate, argintii si obosite. Drumul e din ce in ce mai greu. Cerul trimite noi fiinte cristaline… eu ma ratacesc in fum… ma inec si ma opresc. De ce te uiti la mine?…

Tremur degerand cuvinte spuzite de orice raza de adevar… Nu ma crezi, nu?… Plutesc cu gandul ca imprevizibilul dispare in turturi arzande. Miracole certe nu exista, poate doar fortate de imprejurari scrumate de mult. Liantul sentimentelor incalzite la lumanare ramane cu fisuri adanci. Vrei ceva?…

Pentru prima data vreau sa ma topesc si sa lenevesc omogen pe poteca inghetata, muscata de ploi si macinata de povesti ambalate frumos. De ce te uiti inapoi?…

Cerul naste licurici si banuti arginti… nu simte frigul si nu vorbeste. E un norocos…

Genele mi se unesc cu fulgi de zapada si inghetz treptat- treptat respirand un aer taios la fel ca amintirile. Dispar in negura noptii mute si nu privesc decat raza colorata din departare. Ma mai vad?…

– Argint si miros de ger… plumb si roz… tremur si zbor… ma caut.-

Scanetei de lumina danseaza pe cerul inghetat de suflarea rece a neincrederii interioare. Picaturile caldute de candoare izvorate de nicaieri se regasesc pe obrazul meu. Alerg cu mine… si te intalnesc pe tine… Te privesc si ma privesti.

Irealul devine banalitate si imaginatia imi joaca feste. Fug in cerc inchis si respir in neant inutil. Potiunea indistructibila de magic spontan e pe terminate… simpoziomul exuberantei fiind pe deplin agreat.

Ceva atipic indrazneste sa-mi pertube existenta – o idee preconceputa cu un spirit de avalansa colosal… trebuie sa fi fantosa ca sa nu simti nimic – paiele ocupandu-ti intreaga fiinta. Neglijand o farama de realitate… totul pare o constelatie de semnificatii pe care fiecare le intelege cum vrea – cu mintea sau cu inima. Tu ce crezi?

Se simte un miros pulverizat proaspat din sticluta fantasticului descoperit in spatele unui strat consistent de diamant slefuit… ma inec si mi se taie rasuflarea ca odinioara.

Crinii isi zambesc fericiti… eu pasesc mai departe…

Vernisajul secular de vise fulminante e aproape de sfarsitul programului. Eu ratacesc admirand paletele de culori pastelate din lumea inexistenta.

Uneori alergam pe curcubeu… acuma alearga el in mintea mea.

Paradoxal in drum se intinde un defileu nou… ma avant in necunoscut cautand o cale de evadare in trecutul viitor.

E liniste si lumea se invarte cu mine sau poate ca eu ma invart cu lumea, in orice caz sunt ametita. Imi aduc acuma aminte de un joc din copilarie, joc in care eu ma tineam de maini cu o alta persoana  si ne invarteam pana cand ameteam si simteam ca nu mai putem sa poposim in acelasi loc mai mult de cateva secunde, intrucat eram intr-o perpetua cautare de echilibru si stabilitate. Asa sunt si eu acum, numai ca nu ma tin de maini cu nimeni, ma invart singura( cuvantul asta mi s-a parut intotdeauna atat de gol, dar acum imi umple fiinta) si am ametit, caut locul care sa imi ofere echilibru si stabilitate.

Am incercat sa inchid ochii, dar de fiecare data cand inchid ochii sau chiar si cand visez, eu ametesc.speranta

In fiecare dimineata, lumina fumeganda a soarelui il trezea si il facea sa deschida ochii acoperiti de esenta de vise si de parfum de curcubeu ( curcubeul se ascundea in sufletul lui, dar el nu l-a vazut niciodata ). Sufletul dormea. Nu mai iubise demult. Omul se ridica din pat, se duse in fata oglinzii si se uita atent la mastile care se intindeau pe masuta din fata lui, nu stia pe care sa o aleaga. Cand s-a privit in oglinda nu mai avea chip, iar sufletul inca dormea. S-a dus in pat si s-a aruncat pe spate… se gandea ca fiecare are un vis pe care l-a indeplinit.

frunze21Fiecare zambeste cand sufletul ii canta simfonia iubirii sau cand omul de alaturi merita. Fiecare priveste cerul si vede fie o alta lume, fie o mare de albastru, fie nelimitare, fie perfectiune, fie o particica din univers, fie nimic din vid. Fiecare citeste suflete, cu toate ca uneori nu parem a ne pricepe deloc. Fiecare sterge lumea cu o guma de sters si apoi se chinuie sa o refaca prin intermediul unor creioane cu varf de realitate si mai apoi, spre sfarsit, cu grafit de vise.Fiecare are prieteni pe care ii iubeste. Fiecare a plans cel putin o data pentru ca nu a fost multumit de sine, ceilalti nu te vad niciodata asa cum te vezi tu. Fiecare trece strada si rareori se gandeste incotro se indreapta fiecare trecator, oare a luat-o pe calea cea buna ? Fiecare isi dirijeaza zmeul, uneori sforile sunt prea scurte si tocite, iar zmeul nu atinge cerul. Fiecare are nevoie de ochelari, fie pentru ca nu vede bine fie pentru a vedea colorat, fie are nevoie de ochelarii altcuiva pentru a vedea cum vede si celalalt lucrurile.

-Fiecare e artist. –

Eu.. Ma simt oarecum golita de cuvinte. Nu le mai înteleg. Sensul pe care eu il declar ca fiind învingator imi flutura în fata ochilor dovada înfrangerii sale care pana la urma este a mea. Trebuie sa amestec lumea cu mine.

Simpla, cu picaturi de ceara … ma avant in prezentul viitor.

Ragusita – de la atatea certuri interioare – ma simt hasurata de amintiri si inchisa cu un zavor in spatele unei usi din fier ruginit… Fara niciun fel de ratiune ma avant razant intr-un nou caracter imprumutat. Un sentiment ciudat ma stranguleaza… oare vreau sa evadez?

Rupe franghia si nu ma urmari.

Zac ca o petala moarta fara floare… si ma copleseste linistea somnoroasa din atmosfera retusata. Clipesc, respir si stagnez in zadar asteptand raze colorate de speranta.

Ma rup in bucatele mici. Ma poti ansambla?

Distanta devine colosala, aerul inhalat interminabil… ma teleportez in infinit pe scari spre cer.

Pagina următoare »